"Mă trage curentul pe la spate dacă mai ofezi mult "
Acestea au fost cuvintele colegului meu și în același timp bunului meu prieten, care stă de obicei în banca din fața mea.
Așa e ,oftez de 5 zile încontinuu și am cam obosit. Simt că nu mai pot să lupt. De fapt, cred că simt asta pentru că nu știu dacă merită să mai lupt sau nu pentru ceea ce-mi doresc.
Îmi recitesc postările și în majoritatea găsesc încurajări pentru urmarea viselor și citate precum
“ Speranța moare ultima "
Ei bine, în acest moment simt că a mea se cam stinge. Încet , dar sigur , asemeni unei lumânări aprinse pe un vânt năprasnic.
Am reușit să ajung în punctul în care nu mai sunt în stare să dau niciun sfat, în schimb caut unul disperată în toate părțile. Alerg haotic pentru a-mi găsi drumul în viață, dar se pare că alerg către neant.
" Trebuie să ai răbdare !"
" Ești puternică!"
" Poți!"
" O să vezi că o să fie bine! "
" Se vede cu ochiul liber [...] "
Acestea sunt doar câteva dintre sfaturile primite de la persoane apropiate mie și țin prin acest post să le mulțumesc din suflet pentru toată susținerea.
Îmi doresc să fiu din nou mică, să nu știu ce înseamnă durerea interioară, ci doar cea fizică, din cauza loviturilor, căzăturilor, zgârieturilor etc. Durerea sufletească e cea mai puternică , iar rănile ei sunt foarte adânci și se vindecă al naibii de greu. Daaar, asta e , din păcate nu putem da timpul înapoi , așa că voi încerca să-mi sfatul unei prietene cu un suflet extrem de mare
" Trebuie să trecem prin toate, doar așa devenim mai puternici".
Ai grijă de sufletul tău, Maria .
