luni, 28 februarie 2011

Zumzet de viaţă




Şi iată că se apropie .
Deşi trebuia să fie prezentă , primăvara mai întârzie puţin . O iertăm şi o aşteptăm cu nerăbdare să sosească pentru că ne e sincer dor de lunile pline de speranţă şi bucurie.
Primăvara parcă te învie. În fiecare dimineaţă te trezeşti zâmbind şi uitându-te pe geam te loveşte un aer proaspăt şi înmiresmat cu fel şi fel de arome florale iar iarbă , "îmbrăcată" într-un verde de smarald îţi colorează ziua. Ghioceii firavi se trezesc şi ei de sub zăpada rece şi astfel , uşor , uşor primăvara îşi face loc în sufletele noastre, încălzindu-le.


Ca semn al sosirii primăverii , fetele poartă accesorii în nuanţe de roşu şi alb , tradiţie ce dateaza de foarte mult timp.
Băieţii şi bărbaţii cei mai mult sau mai puţin -cavaleri- oferă doamnelor şi domnişoarelor mărtişoare însoţite de un şnur împletit în aceleaşi nuanţe de alb şi roşu .
Bineînţeles, simbol al primăverii sunt şi florile; iar "lupta" se dă între ghiocei şi zambilute.
Cei îndrăgostiţi oferă iubitelor acele şnururi însoţite de flori . Datoria partenerului este să îi prindă domniţei accesoriul la mână pentru a fi împreună cât mai mult timp.


Cele două culori au şi mici povestioare fabuloase.

Nu vreau să vă plictisesc aşa că vă voi povesti pe scurt una dintre ele .
Acţiunea se referă la lupta dintre Primăvară şi Iarnă.
La începutul lunii martie, când frumoasa verde primăvara a ieşit la marginea pădurii, a observat cum de sub zăpada răsare un ghiocel. Sufletista, această a hotărât să-l ajute şi a început a da la o parte toată zăpada. Văzând acestea, friguroasa iarnă s-a înfuriat şi a chemat vântul şi gerul să distrugă floarea. Ghiocelul cel firav, a cedat şi a îngheţat imediat. Grăbită, primăvara a acoperit repede ghiocelul cu mâinile sale, rănindu-se însă la un deget, din cauza mărăcinilor crengilor iernii..
Din deget a curs o picătură de sânge fierbinte care, căzând peste floare, a făcut-o să reînvie. Văzând că este învinsă, iarna fuge cât se poate de repede în cele mai îndepărtate locuri.
Astfel, se" demonstrează" alegerea culorilor mărţişorului .
Roşul simbolizează sângele primăverii iar albul zăpada pe care acesta a căzut.

La sfârşitul lunii , tradiţia ne spune că toate mărţişoarele care au fost purtate vor fi puse în pomi. Cele ce vor agăţa snururile de crenguţe , îşi vor pune dorinţe care se vor îndeplini şi vor avea noroc.


Iubiţi cu toţii
Matilda Cugler-Poni

Pasarile cânta pe crengi înverzite,
Fluturii se-ngâna de pe flori pe flori,
Tainic trec prin aer soapte fericite,
Cât cuprinde ochiul, ceru-i far'de nori.

Dulce primavara, drag vis de iubire!
La zâmbirea-ti blânda, iarna a plecat,
Cât era de lunga, plina de jalire...
Dar tu esti în lume, raul s-a uitat.

Ce-mi vorbesti tu înca de chinuri trecute,
Inima nebuna, uita de dureri
Si de-acele zile în lacrimi pierdute.
N-are primavara mii de mângâieri?

N-auzi cum sopteste fiecare floare?
"Amorul domneste acum pe pamânt.
O, iubiti cu totii! grabnic frunza moare,
Grabnic se întoarna tot iar în mormânt".


Iubiţi cu toţii si aveti grijă de sufletul vostru,

Maria

duminică, 27 februarie 2011

Un om mic ,într-o lume maaare




În primul rând vreau să îmi cer scuze pentru că nu am mai postat de foarte mult timp.
Răceala m-a prins în ghearele ei şi încă nu m-a lăsat să plec.


Daaar... trecând peste asta şi peste multe alte lucruri... astazi.. este o zi specială. Sau cel puţin aşa încerc să o fac să pară.


Se spune că noi oamenii, venim din cer sub forma unui îngeraş alaturi de perechea noastra.
La aterizare, unii dintre noi rămân împreună, alţii se pierd de perechea destinată. Unii supravieţuiesc în această lume crudă , alţii.. din păcate cedează şi se transformă iar în îngeraşi ce ne veghează pe toţi de sus.
Scopul fiecărei persoane în viaţă este să realizeze ceva şi să îşi caute acel "înger" ce îi completează aripile.


24-25 februarie - Acum ceva timp în urmă... o femeie aştepta cu nerăbdare să îşi ţină în braţe pruncul. Şi aştepta... şi aştepta.... şi se ruga.
26 februarie - Iată că în acea zi, bebeluşul a cooperat şi a dat semne că ar vrea şi el să simtă căldura mamei şi să îi audă vocea blândă.
27 februarie , ora 22:00.. atunci s-a întâmplat minunea.
Am coborât uşor, plutind ca un îngeraş . Aveam două aripioare şi am încercat să fiu cât am putut de atentă pentru a ajunge întreagă la mami . M-a strâns în braţe , iar acel moment a fost unic.

A fost clipa când eu , o mogâldeaţă , am făcut pentru prima oară cunoştinţă cu lumea, un loc mare şi mai nou rău pe mine şi alţi oameni.
M-am lovit de mulţi bolovani în "puţina viaţă" pe care am trăit-o până acum . Am trecut peste şi voi merge mai departe.
Mă aştept la orice deşi aş prefera să fie cât mai puţine gropi în calea mea de acum înainte.


Mai am două ore în care mă voi bucura cât de mult voi putea de vârsta care în curând se va duce şi nu se va mai întoarce la mine niciodată.


Trăieşte clipaaaa !

Ai grijă de sufletul tău ,
Maria.