Tablou de viaţă

Viaţa înseamnă viteză.

Uneori, mai ales atunci atunci când te simţi fericit , timpul trece extrem de repede . Gândeşte-te de două ori înainte de a acţiona deoarece ...

Cuvintele nu reprezintă un joc încântător de artificii ; cuvintele sunt arme care pot ucide .

Îmi imaginez cum ele, împreună cu faptele, formează cărări ale vieţii care sunt ca un puzzle . Dacă o piesă nu se potriveşte .. nimic nu mai arată ca înainte . Totul se strică . Şi ştiu că mulţi oameni renunţă să caute piesa potrivită şi pleacă înainte să ducă la bun sfârşit modelul . Aceste persoane rănesc enorm. Rănesc prin indiferentă . Rănesc pentru că nu au răbdare să descopere ceea ce vor . Ele nu ajung niciodată unde îşi propun pentru că niciodată nu aşteaptă suficient . Acţionează fără să cântărească situaţia ; chiar doare . Alte persoane spun întotdeauna că sunt pregătite pentru a merge mai departe dar defapt nu sunt. Visează. Si nu vreau să spun că e un lucru greşit doar că... e foarte important să ştii când , cât şi cum să visezi . Înainte să te laşi purtat de val , învaţă să înoţi. Nu se ştie cum te vei răsturna şi va trebui să supravieţuieşti . De multe ori , a visa înseamnă a te păcăli . Atunci când universul pozitiv este întunecat de realitate , totul se spulberă . Dacă visezi prea mult , realitatea ţi se va părea dură . Va fi ca un pahar de apă foarte rece aruncat în faţă . Ca să poţi spune cu siguranţă că eşti pregătit pentru orice trebuie să fii între visare şi realitate . Trebuie să pui în balanţa fiecare situaţie pentru a ajunge la o idee sigură . Nimeni nu se poate descurca de unul singur . Avem nevoie de susţinere, ajutor şi spirijn . Şi e frumos atunci când primeşti şi oferi ajutor , dar doare atunci când vezi că după ce întinzi o mână de ajutor eşti uitat . Mă refer la persoanele care după ce se văd oarecum - împlinite - şi au impresia [ greşită ] că se pot descurca singuri în viitor şi că nu mai au nevoie de nimeni , uită că au ajuns acolo unde sunt cu ajutorul persoanelor care îi înconjoară şi cel mai trist... uită de unde au plecat . Şi încă sper că persoanele care au plecat prea devreme şi au uitat de unde au pornit , să realizeze cândva că au greşit enorm .

Fericire-i când iarba apare, Fericirea-i ca răza de soare, Fericire-i cand îţi aminteşti cât de fericit eşti când iubeşti .

Ziua de ieri s-a sfârşit noapea trecută . Fiecare zi e un nou început . Învaţă să uiţi şi să mergi mai departe dar nu uita niciodata de unde ai plecat.

Ai grijă de sufletul tău,
Maria

Zâmbet de decor

Greu . Foarte greu . Mult prea greu pentru a trece cu bine peste această perioadă .

Ieri ? O zi strsanta . Azi ? O zi stresantă . Mâine ? Desigur.. deşi e ultima zi lucrătoare , ca şi celelalte [de altfel ] va fi o zi stresantă . Analizez fiecare problemă şi îmi dau seamă că totuşi .. gândesc prea mult iar asta strică .

Mă complic prea tare .. nimeni şi nimic nu merită .

Mă uit în jur şi observ optimismul oamenilor . Ştiu sigur că nu sunt aşa mereu dar nu pot să înţeleg un lucru . Niciodată nu mi-am putut explica faptul că unele persoane sunt presate întotdeauna de problemele existente în viaţa lor , uneori şi a celor din jurul lor , iar altele lasă fiecare secundă să treacă pe lângă ele aşa cum e ea , indiferent că urmările acelor clipe pot fi dezamăgitoare s.a.m.d. Ok şi cred că te-ai prins.. fac parte din categoria celor stresaţi . Analizând aşa fiecare problemă întâmpinată în ultima perioadă şi nu numai , mi-am confirmat singură faptul că oamenii chiar sunt foarte schimbători . Acum zâmbesc iar " în următorul episod" plâng , acum te plac iar în momentul următor te urăsc... Mult prea influenţabili. Aş avea foarte mult de comentat despre acest lucru cu adevărat trist dar.. mă opresc aici. Timpul mă presează foarte tare, minciunile roiesc în jurul meu iar problemele mă apasă.. dar rezist . Acea flacără puternică din mine încă nu s-a stins şi nici nu se va stinge prea curând . Întotdeauna am spus , spun şi voi spune că am preferat, prefer şi voi prefera adevărul oricât de crud ar fi el. Minciuna te doboară şi nu te - ajută - decât să te amăgeşti pe ţine însuţi sau să le provoci celor din jur durere . Sper ca într-o bună zi , oamenii să înţeleagă cât de important este adevărul .

Cei care greşesc se împart în două categorii: aceia care au acţionat fără să gândească şi aceia care au gândit fără să acţioneze.

Fizic sunt distrusă.. însă sufletul începe să se vindece uşor, uşor datorită unei persoane minunate . Nu pot decât să îţi mulţumesc pentru tot ceea ce faci pentru mine şi pentru că îmi eşti mereu alături,~R~.

Unii oameni văd lucruri care există şi întreabă "De ce?". Alţi oameni visează la lucruri care nu au fost niciodată şi întreabă "De ce nu?".

Ai grijă de sufletul tău,
Maria

Un singur drum...

Viaţa este într-adevăr un joc în care ne naştem cu o singură şansa la supravieturire.

Diferenţa dintre joc şi viaţă este că în realitate avem sentimente, avem vise şi avem speranţe. Visăm la tot ce e frumos . Sperăm la o rază caldă şi firavă a soarelui care să ne atingă sufletul şi să ne încălzească pe cât posibil inima . Simţim durerea şi sperăm ca tot ea să ne vindece rănile provocate de cei răi . Păşind cu nesiguranţa şi revenind la realitate , acest lucru este imposibil . Acea rază care reprezintă speranţa arzătoare nu ne poate trata durerea . Noi suntem cei care deţinem controlul asupra noastră.

Suntem singurii care putem schimba ceva în propria viaţă .

Nu întotdeauna aplicăm medicamentul potrivit dar totuşi încercăm.Atunci când totul se prăbuşeşte în jurul nostru , încercăm să ne consolăm . " Mâine va fi mai bine" " Trece.. o să fie bine " " Tot răul spre bine.. "

Optimismul este suprem.. doar că uneori ne trădează. Putem rosti toate acele citate de mai sus ajutându-ne să ne ridicăm de la pământ dar oare.. funcţionează în orice situaţie?

De ce ne place să ne amăgim singuri? De ce unii oameni speră la mai mult decât se poate? De ce întotdeauna oamenii au căutat perfecţiunea? De ce unele persoane nu vor să vadă fericirea de lângă ele şi pleacă în căutarea alteia? Aş putea continua cu o infinitate de întrebări fără răspuns însă…

Mă doare să văd că deşi doar noi ne putem ajuta totuşi nu putem.

" Aş prefera să fiu un laş decât un om curajos pentru că răneşti oamenii atunci când eşti curajos. " ~ E. M. Forster

Mulţi spun că a fi optimist înseamnă a fi fericit . Poate că pentru ei aşa este.. dar eu văd lumea cu alţi ochi . De ce să mă amăgesc spunând că totul va fi bine ştiind că nimic nu se va schimba? Prefer să fiu realistă chiar dacă de multe ori ajung la pesimism; dar ştiu că dacă se va schimba ceva la care nu mă aşteptam, atunci voi fi de două ori mai fericită decât cel care a sperat şi a sperat şi a tot sperat la acel moment în care cerul îi va zâmbi din nou .

Iubim, ne implicăm în poveşti de tot felul şi suferim alături de prieteni . Zi de zi învăţăm cum să trecem prin fiecare " nivel " al " jocului " în care ne-am născut . Unii reuşesc , alţii nu .

Suntem oameni, iar oamenii au vise. VISĂM . Putem visa şi trebuie să ne ajutăm cu acest lucru. Pentru că am învăţat ca visele hrănite cu dragoste înfloresc şi uneori chiar devin realitate. Atunci când ştii că într-adevăr merită, poţi să speri.

Defectul meu şi cu siguranţă nu sunt singura fiinţă care face acest lucru este că mă implic trup şi suflet în fiecare etapă a vieţii . Trăiesc intens fiecare secundă care trece pe lângă mine şi de cele mai multe ori ajung a fi rănită .

" Dragostea nu este doar un zâmbet , nu este doar o floare, dragostea este un suflet rănit şi apoi vindecat de altul " ( Octavian Paler )

Deşi poate că nu sunt în măsură să dau sfaturi tuturor , aş vrea totuşi să spun că.. înainte să ai încredere în ceilalţi trebuie ai încredere în tine . Iar după ce eşti sigur de puterile tale şi ştii că poţi supravieţui singur printre oamenii cu suflet rece , poţi continua să cauţi pe cineva pe care simţi că te vei putea baza . Nu te încrede niciodată în totalitate deoarece - din păcate - oamenii se schimbă ; şi se schimbă exact în momentele în care ai cea mai mare nevoie de ei sau atunci când nu te aştepţi .

Învaţă să lupţi în viaţă ! Învaţă să ştii când şi cu cine să fii dur .

Rănile sufletului se deosebesc de celelalte prin aceea că se acoperă,dar nu se inchid;mereu dureroase,mereu gata să sângereze când le atingi,ele rămân în inima vii şi deschise...." ( Alexandre Dumas )

Ai grijă de sufletul tău,
Maria

Zbor către neant...

Atât de aproape şi totuşi mult prea departe .

Stau într-un colţ al patului şi încerc să respir . Mă simt -sufocata- de mii de gânduri şi aş vrea să pot să mă descarc dar nu îndrăznesc . Stau aici singură , mă scufund în vise şi arunc cu grijă cuvinte sperând să mă eliberez… dar tăcerea mă-nfioara. Mă pierd uşor în braţele nopţii liniştite care îmi oferă siguranţă şi mă învăluie în pace . Doar ca acest refugiu este distrus de gândul care din senin răsare şi mă face să pierd o lacrimă sinceră, pură. Privesc stelele şi mă întreb dacă mireasma visului parfumat mă face să aberez imaginându-mi că stelele îmi zâmbesc şi mă încurajează sau chiar este realitate. Să fie oare realitate? Ar fi prea frumos ..e imposibil. Uneori viaţa e dură , corect? Deci…visez. Măcar în lumea mea , visele devin realitate. Petalele stelelor luminează spre mine aripi colorate ce mă ajută să zbor şi să ating luna. Mirific ! Îi simt chemarea iar sentimentul de eliberare revine. Mă las purtată pe valurile ei şi plutesc liniştită în abis. Misterul nopţii e sublim! De ce trebuie să mă trezesc? Ştiu.. trebuie să acceptăm lucrurile aşa cum sunt , bune şi rele. Nu cred în vorbe ce te alungă dar, de curiozitate , întreabă-ţi sufletul de ce îl doare? E trist? De ce plânge? Nu poate ajunge? Strigă? Se stinge? NU! Eu nu sunt o flacără stinsă. Ard! Şi căldura lumânării la care eu transpun aici aceste gânduri, mă păstrează vie. E noapte, e frig şi cristale îngheţate alunecă lin pe obrazul meu cald , spulberându-se în mii şi mii de cioburi argintii . Încep să cred că toţi trecem prin momente în care cu greu ne stăpânim lacrimile. Un glas firav mă aprobă iar eu tac. Uit durerea şi mă adaptez. Rătăcesc prin noapte doar pentru a mă descărca, doar pentru a evada, doar pentru a scăpa de cruzimea de care ne lovim zi de zi şi aş vrea să fug. Dar voi rămâne, şi ştii de ce? Pentru că viaţa e doar una. E preţioasă şi mult mai scurtă decât pare. Timpul nu aşteaptă pe nimeni. Trăieşte clipa ! Spune ceea ce simţi până nu e prea târziu . Nu uita să fii alături de persoanele dragi şi nu renunţa niciodată să speri. Speranţa moare ultima !

Ieri ? A devenit istorie dar azi? Azi avem noroc. Trăim! Iar mâine? Mâine e mister.

De fiecare dată când voi avea nevoie de atenţie , mă voi întoarce la tine deşi tu nu vei ştii asta. Doar tu mă laşi să râd , să plâng şi să visez . Meditez în natură, plutesc pe valurile tale jucăuşe şi visez dorinţe colorate care…din păcate niciodată nu vor fi transformate în realitate.Dar totuşi .. visez! Şi, cred că am precizat că doar TU mă laşi să fiu EU. Aş vrea să evadezi şi tu cu mine… să te laşi purtat de val şi să visezi. Dar tu nu simţi. M-ai prinde din nou de mână şi ne-am imagina împreună toate lucrurile frumoase..iar în final am zbura spre luna.Am uita de tot şi am privi ca doi îndrăgostiţi stelele.Am fi fost doar noi doi înconjuraţi de acea lume desprinsă din basme.

Dar e doar un vis ... şi mi-e dor de tine… mi-e dor de noi…dar tu nu simţi.

Ai grijă de sufletul tău,
Maria

Fericirea - există ?

Deşi noi, oamenii, tindem spre mai mult, uneori chiar spre perfecţiune , spunem că suntem fericiţi. Dar mă întreb oare... există fericire cu adevărat? În ce constă ea? Care este legătura ei cu noi şi cu viaţă noastră? Spunem viaţă - ne gândim la fiinţe deci spunem sentimente şi ne gândim la fericire.

Fericirea nu e infinită .

" După furtună iese soare. " - acest proverb mă face să analizez mai amănunţit =problema= şi făcând acest lucru am ajuns la concluzia că fără tristeţe nu ar exista fericire. Aşa cum după noapte vine zi , după anotimpurile reci vin şi cele calde, aşa intră şi fericirea în viaţă noastră. Dacă nu am avea motive să fim trişti nu am putea să ne bucurăm de lucrurile frumoase ce vin după.

Suferinţa aduce cu ea zâmbetul .

De curând am dat peste un proverb care sună cam aşa :
"Fericirea este ceva care nu se atinge niciodată, dar în căutarea ei merită să alegi toată viaţa."

Pot spune că sunt şi nu sunt de acord cu el. Din punctul meu de vedere , sufletul poate atinge fericirea. Putem spune că fericirea fiecăruia apare sub forma unei stele pe cer, dar mult mai strălucitoare decât celelalte. Atunci când o găsim şi suntem siguri că este a noastră, trebuie să sărim cât mai sus pentru a ajunge la ea. Din păcate, nu întotdeauna suntem siguri de acestu lucru şi există posibilitatea să atingem steaua greşită, luând astfel fericirea altcuiva .

Îmi e dor să fiu acel copil lipsit de griji .

Îmi amintesc de zilele când ieşeam afară şi înveseleam cerul cu jocul a sute de balonaşe multicolore de săpun, mari şi mici, iar cu fiecare balonaş, un zâmbet înflorea pe faţa mea. Acum, mi se pare că totul este imposibil .Cum poate fi cineva atât de fericit?
Atunci, erau doar nişte balonaşe colorate; acum însă, aş vrea să le compar cu fiecare moment fericit din viaţă .
Precum balonaşele, clipele frumoase diferă. Unele sunt mici şi rezistente, altele mai mari dar nu durabile .
Se întâmplă des că acele bucurii numite de -unii- nesemnificative să picteze cu râsete sufletul mai mult decât cele -gigantice-.

Intlesul fericirii este cu siguranţă -tradus- în infinite moduri.

Trăim deci trebuie să fim fericiţi.

Si poate că iubim, iar iubirea poate fi foarte uşor asociată cu fericirea. Atunci când iubeşti , pluteşti. Eşti liber si eşti fericit.

" Zâmbetul este curcubeul lacrimilor."

Zâmbeşte atunci când simţi că eşti la capătul puterilor, pentru că mâine poate fi prea târziu iar sufletul care nu mai simte fericirea, moare.
"Când o uşă a fericirii se închide, o alta se deshide; dar, deseori, ne uităm atât de mult la uşa închisă încât nu o mai vedem pe cea care s-a deschis pentru noi." (Helen Adams Keller)

Ai grijă de sufletul tău,
Maria

Amintirile - fericiri trecute

Încerc să zâmbesc. :)

Mi-e dor de fluturaşii care se zbăteau în sufletul meu îmbătându-se cu fericire. Mi-e dor de prima şi ultima săptămâna petrecută cu tine. Mi-e dor de prima şi ultima zi în care am fost amândoi. Mi-e dor de fiecare oră, minut şi secundă în care eram doi. Mi-e dor de noi.
Mi-e dor de tot şi poate n-ar trebui să îmi fie. Poate că sunt singura care simte asta dar sper să nu fie aşa, sper să mă înşel.
Ce-a fost a fost. Nu am puterea de a întoarce clepsidra vieţii dar am puterea de a visa. Mi s-a luat dreptul de a mă bucura de întâmplări dar am rămas cu amintirile acestora. Nici măcar timpul nu mi le poate răpi. Amintirile vor zace veşnic în mine, sau poate în noi. A fost frumos. Scurt, dar frumos. Nu regret nimic . Au fost clipele în care m-am simţit altfel. Eram o altă -eu- . Eram -eu- plus -ceva-. -Ceva- care mă completa. Erai tu. Momente de neuitat. Sunt prinsă în jocul sentimentelor dar...

Încerc să zâmbesc. :)

Viaţa merge mai departe şi eu sunt pas cu pas după ea. Fiecare om are un drum în viaţă şi ca orice drum , nu e drept. Se găsesc şi gropi . Scopul nostru este să învăţăm cum să sărim peste ele, iar în cazul în care -drumul- până acolo a fost obositor şi am cedat, să ştim să trecem întotdeauna peste cu capul sus şi să nu ne pierdem în abis.

Din păcate "Învăţam să trăim când viaţă este pe sfârşite."Michel de Montaigne. şi "Ceea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată."Octavian Paler

Există zile în care a trăi nu are sens. Trăiesc doar pentru acele zile în care viaţa înseamnă vis de neuitat.

Ai grijă de sufletul tău,
Maria

Pagini de viată...

E seară. Nu ştiu cum mă simt în momentul de faţă , ce am , ce fac sau ce gândesc. Mă simt pierdută. Nu ştiu de ce. Nu îmi găsesc cuvintele. Oftez. Scriu. Şterg. Oftez. Scriu. Şterg. Oftez.Scriu...

În ultimul timp, multe persoane au avut probleme şi au apelat la mine. I-am ajutat cu plăcere , le-am dat sfaturi, i-am sprijinit măcar moral - spiritual , am jucat rol de cupidon pentru multe cupluri care astăzi mai sunt sau nu mai sunt şi mă întreb oare.. de ce atunci când pui suflet în ceea ce faci nu primeşti înapoi o mulţumire oricât de mică ar fi ea , dar venită tot din suflet ?!

De ce oamenii nu apreciază bunătatea? De ce sunt nepăsători?De ce ignoră?

Aş vrea să opresc timpul şi să văd toate întâmplările de până acum ca pe un film sau ca pe nişte poze.Aş vrea să şterg scenele triste din vieţile tuturor şi să ard amintirile dureroase.
Un zâmbet durează puţin timp , dar amintirea lui rămâne veşnic în suflet. Cam aşa se întâmplă şi cu lacrima şi durerea cauzată de ea. Atunci când plângi, suferi. Poate că în câteva zile te simţi mai bine dar rana provocată de întâmplarea /întâmplările care a/au stârnit plânsul , rămâne cicatrizată în inimă în suflet în interior.
Îmi imaginez cum ar fi o viaţă plină de întâmplări fericite. Mulţi ar caracteriza asta ca fiind - viaţa perfectă- dar ţin să contrazic mulţimea.
Aşa cum noi nu am cerut să ni se dea viaţă, tot aşa ni se va lua, fără să fim întrebaţi dacă mai vrem să stăm sau nu.

Ne naştem firavi, inocenţi şi fără putere. Creştem , învăţam , cunoaştem şi ne facem înţeleşi. Cu cât înaintam în viaţă , cu atât mai mult ne lovim de greutăţi din ce în ce mai mari , mai doborâtoare. Viaţa ne pregăteşte pentru sfârşit. Ne întăreşte , ne învaţă să fim duri, să ieşim învingători din majoritatea luptelor în care ne lasă să ne confruntăm cu dezamăgirea, durerea , suferinţa şi tristeţea.

Clar... viaţa ne întăreşte.

Amintirile care rămân în urma fiecărui moment se aşează ca nişte rânduri în cartea vieţii. Abia când ajungem la ultima pagină , putem spune că AM TRECUT PRIN TOATE , şi recitind rând cu rând şi pagină cu pagină, putem să râdem şi să plângem ,
trăind intens pentru ultima dată fiecare clipă.

Sunt de acord cu motto-ul - Trăieşte clipa! - pentru că atunci când se întâmplă ceva se întâmplă că aşa a fost să fie. Trăieşte pe moment fiecare întâmplare pentru că mai târziu rămâi doar cu amintiri pe care le vei reciti o singură data, iar atunci va fi poate prea târziu să mai schimbi ceva.

Ai grijă de sufletul tău,
Maria

Doar Cuvinte...

Sună ciudat dar... am realizat că viaţa nu e chiar aşa uşoară cum pare. Încerc să -arunc- pe -hârtie- câteva cuvinte dar nu le pot lega. Cred că aşa se întâmplă şi cu noi oamenii, nu?

De exemplu:

Dacă luăm cuvintele -soare- şi - prăjitură - , ce putem face cu ele? Nu au nicio legătură. Nu le putem contopi.

Repet: Presupun că aşa se întâmplă şi cu noi.

Încerc să înţeleg deci... aşa cum spune şi Emanuel Swdenborg că " Dragostea constă în dorinţa de a da ceea ce este al tău altuia şi de a simţi fericirea acestuia ca şi cum ar fi a ta " ,dacă doi oameni nu au o ideologie comună, pasiuni comune ş.a.m.d , nu pot sta împreună. E trist ! Dar e adevărat.
Deşi fizica spune că "polii opuşi se atrag" , în viaţa de zi cu zi nu întotdeauna se întâmplă aşa .
Aşa cum " Prietenia înseamnă un suflet în două trupuri."(Aristotel) , aşa ar trebui să se întâmple şi cu dragostea.
Dar uneori oamenii uită să iubească. Muşcă atunci când trebuie să sărute şi lovesc atunci când trebuie să mângâie.
Am realizat că o relaţie se construieşte greu , dar se distruge repede. Mulţi oameni s-au refugiat în agresivitate şi îi tratează pe cei din jur cu indiferentă.

Chiar dacă ar trebui să ştim că "Dragoste cu forţa nu se poate" , multe persoane rănesc răzbunându-se.
Aş vrea să încerc să schimb lumea. Vreau ca NOI , OAMENII să fim mai buni. Să ne ajutăm şi să ne iubim.

Un dram foarte mic de speranţă este suficient pentru a cauza reapariţia dragostei. - Stendhal

Ai grijă de sufletul tău,
Maria