sâmbătă, 24 decembrie 2011

Dear Santa...



Dear Santa....





Mosule, mosule.. stiu ca nu ti-am mai scris de cativa ani buni .
Imi pare rau.

Mosuleeee sunt sigura ca stii ca am fost cuminte atat cat s-a putut.
Si sunt la fel de sigura de faptul ca stii ca nu-mi doresc lucruri materiale, cel putin nu mai mult decat sanatate, pentru ca duc lipsa grav .



Buun, sa nu uitam de fericiiiire , care in ultimul timp a inceput sa apara asa incet , incet in viata mea si care sper sa nu plece prea repede.

Ca tot vremea nu tine cu mine si cu sufletul meu, ai putea , te rog frumos, Mosule sa imi aduci un gram de zapada , pe care sa o cernem impreuna peste tot orasul ?
Mi-e dor de Craciunul de vis de pana acum.
Siiiii..... daca nu iti cer prea mult Mosule, mi-ai putea aduce o cutiuta plina cu speranta ?
Daruieste-mi putere , rabdare si curaj , Mosule. O sa am mare nevoie in anul urmator.

P.S: Mosu' , as mai avea o ultima dorinta. Aminteste-ti , te rog frumos, cand sunt suparata sa-mi pictezi un zambet pe fata si sa-mi colorezi sufletul.



Craciun Fericit tuturor si aveti grija de sufletele voastre,
Maria.


joi, 22 decembrie 2011

Vin , sarbatorile vin


Imi pare aaataaaat de raaau ca n-am reusit sa mai scriu pe aaaaici ...


Sorry


Ca de obicei, am fost prinsa in diverse lucruri mai mult sau mai putin importante.

M-am tot gandit sa scriu, sa nu scriu , sa scriu , sa nu scriu...

M-am saturat de melancolie si de analiza psihologica a lucrurilor din jurul meu, asa ca acest post va fi scurt si la obiect .




Sper sa aveti cele mai frumoase si cele mai fericite sarbatori de pana acum ,
bineinteles alaturi de cele mai dragi persoane din viata voastra.

Si nu uitaaati , aveti grija de sufletul vostru.
Maria.




joi, 13 octombrie 2011

Lacrimi de suflet




Plouă.. plouă plouă plouă si iar plouă. Plouă de câteva zile si tot de câteva zile a început să plouă si în sufletul meu. Acum s-a udat..E ud si se destramă usor , usor. Cerul plânge împreună cu mine.
Simt nevoia să scriu.. dar gândurile , cuvintele îmi alunecă printre degete.
ÎI admir pe toti oamenii care pot trece cu usurintă peste veninul vietii , care nu pun suflet în anumite situatii si care îsi văd de viata lor indiferent de suferinta provocată celor din jur. Nu, nu îi admir în totalitate pentru ceea ce fac. Uneori nu inteleg cum de într-un om aparent 'bogat" în sentimente poate există asa putin suflet. Stiu că mă contrazic singură. Vreau să spun că admir fericirea lor. Sunt mereu cu zâmbetul pe buze chiar dacă nu se află într-o situatie admirabilă.

Mă întreb dacă această "fericire absolută” a lor este
imposibilă.
Mă întreb si încerc să îmi răspund singură sperând la o multumire insaaaa.....
Din punctul meu de vedere, oricât de infinită ar fi fericirea, tot o clipă dureaza.

Căutăm fericirea haotic. Căutam si sperăm să o găsim .Ne avântăm în cele mai periculoase si dificile situatii pentru găsirea ei , dar cu ce folos?

Visele se spulberă la atingerea primului ghimpe al celui mai frumos trandafir din grădina sperantei.

Trecem peste lucrurile simple si ne aruncăm în cele mai complexe hexagoane ale vietii.

Ne complicăăăăăm . Ne complicăm , ne complicăm , ne complicăm.
M-am săturat. De ce noi oamenii , în ciuda faptului că avem caracter persuasiv nu reusim să ne
controlăm singuri viata într-un mod frumos?

Defapt da...adevarul este că viata, fără bine si fara rău n-ar mai exista.
Universul este "în picioare” datorită luptei date între frumos si urât, bine si rău, fericire si tristete s.a.m.d...
Toti avem perioade si perioade. Atunci când suntem fericiti ne amintim de momentele mai putin frumoase din viata noastră, momente care poate ne-au marcat ..
Însă atunci când viata ne transpune într-un tablou întunecat , încercăm să căutăm momente de triumf din trecut si... nu le prea găsim.
Adevăratele plăceri sunt raaare si chiar merită să fie trăite din plin.
Viata trebuie simtită asa cum este.. te loveste si trebuie să te doară să lasi să te doară pentru ca mai târziu să ai puterea de a simti plăcerea.
Nimeni nu stie încotro duce viata, dar toti ne vom da seama la un moment dat dacă am pornit pe drumul potrivit . Nu există poteca doar cu soare sau doar cu ploaie .
Desi avem vieti diferite , toti trăim sub acelasi UNIVERS.
Acum,la mine plouă , poate că la voi e soare . Nu mă opresc aici. Astept să înceteze ploaia apoi îmi voi reculege sufletul si voi porni din nou la drum, lăsând totul în urmă si mergând mai departe.

Niciun zid nu e destul de puternic pentru a opune rezistentă vointei umane.
TU poti reusi, trebuie doar să vrei.

Ai grijă de sufletul tău,
Maria.

duminică, 25 septembrie 2011

Închide ochii şi vezi visele





D'oooh şi n-am mai scris de muuuultă vreme .

Îmi era tare dor de gandurile de aici şi de voi..
Ei bine.. am reuşit să aterizez pe aici datorită orelor de romană .
Da, a început şcoala.
[ yeey ]

Revenind la treburile noastre , după cum am zis şi mai devreme.. tema de la romană m-a readus aici .
Acum , zăpăciţi cu toate testele astea predictive bla bla am avut de compus un eseu argumentatv despre copilărie. Toţi am fost copii , e imposibil să nu putem scrie ceva despre cea mai frumoasă perioadă din viaţa oricărui om. [ cel puţin aşa ar trebui să fie ] .
Am tot scris pe aici despre copii, fericire, viaţă şi altele dar pentru că am fost rugată să postez eseul pe blog şi pentru că mă ţin întotdeauna de promisiuni....

Viaţa fiecărui om este diferită şi unică în felul ei , dar totuşi ceva ne leagă pe toţi în această lume şi anume : copilăria. Deşi copilăria este la rândul ei diferită pentru fiecare dintre noi , trăirile din această etapă a vieţii sunt simţite cu aceeaşi intensitate de toţi.
Din punctul meu de vedere , copilăria reprezintă perioada în care ne descoperim pe noi înşine, în care descoperim ce este viaţa .
Pe de-o parte , să fii copil înseamnă să fii tu însuţi , să speri , să iubeşti şi să fii fericit . Un copil va avea întotdeauna timp să îşi imagineze o lume perfectă ca de basm , colorată de super-eroi ce salvează prinţese capturate de diferite creaturi fantastice. Există oare vreun copil care nu şi-a dorit vreodată să fie asemenea personajului sau favorit din povestea preferată, poveste pe care adormea în fiecare seară liniştit ? Puţin probabil . Sufletul de copil va fi întotdeauna pur şi innocent, plin de minuni ce înfrumuseţează inconştient viaţa unui adult.
Pe de altă parte, copilăria ne formează pentru viitor , pentru vremea când vom fi adulţi şi va trebui să fim responsabili , pentru a putea la rândul nostru să întemeiem o familie. Pe parcursul copilăriei , realizăm că viaţa trebuie descoperită cu bune şi cu rele şi că nu este chiar atât de "dulce” cum pare. În această etapă, copilul începe să îşi caute modele în viaţa reală , nu cea imaginară creată de el .
Deşi perioada copilăriei cu jocuri , balonaşe de săpun şi hohote de râs trece , rămân în urmă amintirile. Purtăm cu noi toţi acei ani trecuţi şi uneori, mari fiind , reuşim să redescoperim fericirea .
Aşadar, eu cred că undeva într-un colţisor prăfuit de grij , probleme şi responsabilităţi al fiecărui om , se regăseşte sufletul imaculat de copil .



Ai grija de sufletul tau ,
Maria.

vineri, 20 mai 2011

Ce înseamnă să....



ŞTII SĂ MAI FII PRIETEN

şi nu mai completez cu "adevărat" pentru că ar fi prea mult spus.

Ştiu că revin la un subiect mai vechi şi des întâlnit pe aici însă chiar mă simt rănită de unele chestii.

Mă tot gândeam aşa.. la trecutul meu [ ştiu , încă n-am reuşit să păşesc complet în prezent.. ] şi am observat că am pierdut multe persoane de lângă mine. Aş spune că o prietenie care s-a terminat , nici măcar nu a existat/ dar ce , pot?
În urma unei prietenii rămân amintiri.. frumoase sau dureroase.. dar sunt acolo în sufletul nostru.


Cred că mai rău decât faptul că am pierdut unii "prieteni" mă doare gândul că aveam încredere în ei şi au plecat exact atunci când eram în situaţii dificile...

Ştii .. o persoană ca să poată fi numită prieten trebuie să fie ceva rar întâlnit acum în zilele noastre.

Se spune că împreună cu prietenii treci mai uşor prin viaţă, indiferent de câte obstacole ţi s-au pregătit .
Mi-e dor să simt că mă pot înţelege cu persoana de lângă mine doar din priviri.. mi-e dor să alerg prin ploaie , râzând şi bucurându-mă de compania lor...

Îţi aminteşti când simţeai că ai ceva pe suflet dar nu voiai să spui chiar oricui ? Mai ştii că te duceai la cea mai bună prietenă/cel mai bun prieten şi îţi spuneai oful iar secretul tău rămânea în siguranţă? Da... acesta este PRIETENUL.

PRIETENUL te cunoaşte mai bine decât te cunoşti tu .
PRIETENUL te apăra şi e de partea ta de fiecare data când poate.
PRIETENUL te ajută atunci când ai nevoie chiar dacă nu prea are timp.
PRIETENUL te ascultă când simţi nevoia să vorbeşti.
PRIETENUL îţi e alături şi la bine şi la greu.
PRIETENUL te sună să vadă ce faci, nu doar ca să îţi ceară ajutorul.
PRIETENUL e lângă tine mereu şi nu îl vei confundă niciodată.

Vreau să ştiu dacă mai există astfel de persoane.. persoane pe care să le pot numi prieteni de la început până la sfârşit, fără să se schimbe sau să uite că i-ai fost alături când ceilalţi au plecat.

Am ajuns să spun că un animăluţ de casă îţi e mai loial decât un om.


Câinele îţi rămâne veşnic recunoscător , însă prietenul uită că
l-ai ajutat.


Ţine minte,

Prietenia nu este o stradă cu sens unic.


Ai grijă de sufletul tău,

Maria.

marți, 10 mai 2011

Siii... o luăm de la capăt.


Îmi cer mii de scuuuuuzee. Mi-am propus să scriu des pe blog, însă şcoala mă termină. Nu am timp nici să respir..
GOD!
Două săptămâni la rând cu teze şi nici nu mai spun de teste şi ascultări... sunt aşa.. cel puţin două-trei pe zi. Serios ?! Nu sunt robot şi nici raritate de geniu că să pot face faţă tuturor provocărilor. Chiar nu mai rezist ... oare când o să se termine?
Aş vrea să trec peste toate astea cât mai rapid... să am nişte butoane care să mă ajute să opresc anumite momente din viaţă sau să pot da timpul înapoi. Da, ştiu...mereu am un pas în viitor şi unul în trecut.
Ce să fac? Nu pot să uit. Deşi... dacă e să mă iau după ceea ce se spune... ar trebui să păşesc definitiv în viitor pentru că cei mai frumoşi ani sunt cei pe care nu i-am trăit încă.

Şi totuşi nu ştiu dacă poate vreo persoană să uite imaginile principale din trecut.
Exact. E ca un film: cu pesoanaje principale, scene importante, unele viu colorate , altele alb-negre.
Em... ar mai fi muuulte de zis... voi spune doar atât:


şiiiiiiii am fugit să învăţ la engleză .
Take care ! Şi succes şi vouă la examele şi alte scări cu trepte nesigure din viaţă.
Să treceţi cu
bine peste toate şi nu uitaţi...

aveţi grijă de sufletul vostru,
Maria


joi, 21 aprilie 2011

Chiar trebuie ?



Să ne schimbăm ?!

Şi mai ales.. să ne schimbăm după dorinţele altora ?

Da.. sunt de acord într-o oarecare măsură să ne schimbăm . Dar în bine.. şi după propriile reguli.

Văd atâtea cazuri, în stânga şi în dreaptă... şi nu înţeleg... pur şi simplu nu pot să îmi explic.

De ce... ?

Aceeaşi întrebare banală fără răspuns.

Tu îţi accepţi viaţa aşa cum e? Sau te laşi influenţat de cei din jurul tău ?

Ce rost are să te schimbi după ceilalţi?
Eşti fals!

FALS! FALS!! FALS!!!
Nu eşti tu..Deci, ce rost are?
De ce preferi să ai cel puţin 10 măşti de schimb ? Crezi că ţi-e mai uşor să le schimbi de 20 de ori pe zi , decât să fii tu cel original?

Ştii, oamenii mai seamna între ei dar nu vei găsi niciodată două persoane la fel, la fel.

Suntem unici .

miercuri, 13 aprilie 2011

Oricand e timpul să iubeşti , dar tu poţi iubi tot timpul ?




To be , or not to be : that is the question !
Sau defapt.... poate tu crezi că iubeşti dar... intreabrea adevărată ar fi următoarea :
Ştii să iubeşti?


Învaţă să păşeşti pe drumul cel bun.. pentru că cel mai dureros lucru e să ţi se creioneze aripi imaginare, să vrei să zbori şi să simţi cum te prăbuşeşti înapoi în lumea reală.
Nu te lasă vrăjit... nu te mai harni cu vise aievea pierdute.
Trăieşte realitatea, chiar dacă uneori e crudă.

Dragostea ... uhm... o pot asemăna cu o clădire.
De ce? Pentru că amândouă încep la fel. E că un algoritm, ştii ? Pe păşi.. Cel mai important, pasul 1 ... se pun bazele; apoi uşor, uşor se clădeşte mai departe până când... cine ştie ?! poate ajunge turn .
Uhm.. nu. Cred să visez prea mult... şi uneori visele se transformă în coşmar.

Mda... se pare că zborul ce se apropie cel mai mult de realitate se găseşte între aceste două lumi total diferite .
Aşa e .. viaţa e plină de surprize.. bune... foare bune... şi mai puţin bune.

Atunci când pierdem o persoană dragă, avem tendinţa să judecăm greşit. Avem impresia că totul ni se cuvine şi că e numai vina celui care a plecat de lângă noi ,pentru toate cele întâmplate.
E posibil ca uneori să avem dreptate.. însă după pierderea cuiva nu judecăm liber... sau .. poate chiar nu judecăm deloc.
Nu ştiu... ce poate să mai spună inima dacă e sfărâmata în mii şi mii de bucăţele ?
O doare... şi tace.

E numai vina noastră... avem de făcut atâtea alegeri care să ne ducă pe diferite drumuri.. şi uneori alegerea care aparent e ideală, se dovedeşte a fi cea greşită.
Ne putem întoarce din drum dacă realizăm înainte să fie prea târziu... uneori găsim puterea de a trece peste... alteori nu.

Sunt drumuri la care putem renunţa uşor pentru că nu ne afectează... o putem lua de la capăt şi totul va fi ca nou. Însă dacă păşim pe un drum cu sens unic? e ca şi cum am intrat într-un labirint. De acolo nu există cale de întoarcere asta însemnând că trebuie să mergem până la capăt.. cu bune şi cu rele.. trecând peste toate obstacolele şi ieşind în siguranţă. Dificil, nu ?

De data asta eu voi alege... nu voi ţine cont de ceea ce vor spune alţii şi chiar dacă nu voi face alegerea potrivită, va fi alegerea mea. Voi învăţa din greşelile mele.
NU mă mai agit pentru nimic şi nu am de gând să ofer iar mai mult decât primesc....


Ai grijă de sufletul tău,

Maria.

joi, 31 martie 2011

Toate trec, aşa se spune




Şi se spune cam bine. Mă rog, bine în sensul de adevărat că bine -bine- nu prea e . Aşa cum un lucru abia te poate atinge blând şi domol , la fel de uşor te poate lovi; mai mult sau mai puţin blajin .
Tot ce ştie cum să vină ştie şi cum să plece.
Sau nu.
Şi.. ca să explic puţin mă refer la acele personane.. uhm ..cum să le spun eu....speciale. Ştiţi voi există acei oameni care îşi planifică orice lucru şi fac în aşa fel încât să nu rănească niciodată pe nimeni indiferent de ceea ce ar trebui să facă sau să spună. În schimb, unele persoane sunt însetate de furie şi răutate, încât ar da orice că să facă pe cineva să sufere.
Ei bine.. există şi acel tip de om care stă mult prea puţin în viaţa ta. Şi fără să vrea te răneşte .
De ce? Pentru ca lasă o urmă adâncă în urmă lui.


Ştiu că noi, adolescenţii, suntem dificili uneori. Poate chiar de la "foarte" în sus de dificili. Dar totuşi să nu exagerăm.
Dacă într-o zi ne trezim fericiţi rău, asta nu înseamnă că seară nu putem plânge cu foc. Mi s-a întâmplat ieri. Cred. Am avut un moment slab . Chiar nu ştiu ce am păţit, dar ştiu sigur că nu am mai reacţionat aşa de mult timp. Probabil pur şi simplu am cedat stresului şi întâmplărilor din ce în ce mai surprinzătoare.
Întâmplare întâmplătoare... una mai specială şi importantă decât alta.
Nu vreau să se repete prea curând faza.
Nu îmi place să plâng, să fiu supărată, nervoasă sau stresată.
Deşi... stresată sau nervoasă voi fi mereu. Cum am mai spus, nu există perfecţiune şi dacă ar exista ar fi mai rău decât e acum. Toate au un rost în viaţă şi trebuie să acceptăm orice ni se da. Să privim partea plină a paharului chiar dacă e pe jumătate gol. Să învăţam să ne pictăm singuri viaţa în culori cât mai vesele şi jucăuşe atunci când alţii au grijă să o transforme într-un film alb-negru. Înainte să aşteptăm ca alţii să aibă grijă de noi, trebuie să avem noi grijă de sufletul nostru, de persoana noastră. Sper să nu se înţeleagă greşit. Nu mă refer la faptul că ar trebui să 'ne luăm lumea în cap'. Vreau să spun doar că atunci când ni se mai întâmplă ceva rău, să nu mai punem la suflet, să mergem mai departe cu capul sus şi să ne tratăm singuri.
Mi se pare cel mai bun medicament contra durerii rezultate în urma tristeţii.
Daaaaaar... ştiu la fel de bine că e un lucru greu de îndeplinit. Poate chiar cel mai greu, referindu-ne la tratarea sufletului.

A.. şi să nu uit... vreau să îmi cer scuze pentru că nu am postat frecvent şi că nu am mai ţinut legătura cu voi. Am foarte multe de cap şi abia aştept să scap de teze, examene şi orice ar mai fi.

Sper că voi sunteţi bine.
Şi apropo.. dacă încă nu aţi zâmbit, nu mai pierdeţi timpul.

Lăsaţi sufletul să vă strălucească!


Aveţi grijă de el,
Maria.





duminică, 6 martie 2011

Mǎrţişor pudrat de stele




Ce se întâmplăăăă ?



Ok.. oficial sunt chiar confuză.
Am încercat să fiu cât mai optimistă dar frigul m-a doborât.


Pe bune, ce se întâmplă?
Suntem în martieeee vreau căldură, vreau culoare, vreau aer proaspăt şi vreau fericire.


Vine Mosu' iar? Are vreun frate întârziat ? Ori... a uitat ceva pe la noi ?


Timpul trece... iarna vine, deşi ar trebui să plece. Primăvară , unde eşti? Zăpada rece trebuie să o topeşti. Copiii te aşteaptă cu nerăbdare . Vor să se bucure de copilărie.. ştii timpul se scurge mai rapid decât crezi şi nu aşteaptă pe nimeni.


Te rugăm să ne trimiţi pe Pământ unul dintre ghioceii tăi firavi şi albi ; să ne lumineze zilele şi să ne apere de rele. Avem nevoie de tine şi încă te aşteptăm . De ce ne laşi cu ochii în 'soare' ? Până şi el se ascunde de noi după norii groşi, albi şi pufoşi, încărcaţi surprinzător cu steluţe de zăpadă.



A sosit vremea ta ! Prinde putere şi învinge frigul !


Ghiocelul prin zǎpadǎ

Scoate capul ca sǎ vadǎ
Mǎrţişor pudrat de stele
Ce albesc tâmplele mele

Şi privind în urma mea
Urma paşilor pe nea,
Vǎd toţi anii tinereţii
Înşiraţi în cartea vieţii,

Fiecare cu mult dor
Poartǎ câte-un mǎrţişor
Prins cu-n bold la inimioarǎ
La-nceput de primǎvarǎ !

-Valeriu Cercel-


Cu o tenta ironica in unele fraze,
Maria.



luni, 28 februarie 2011

Zumzet de viaţă




Şi iată că se apropie .
Deşi trebuia să fie prezentă , primăvara mai întârzie puţin . O iertăm şi o aşteptăm cu nerăbdare să sosească pentru că ne e sincer dor de lunile pline de speranţă şi bucurie.
Primăvara parcă te învie. În fiecare dimineaţă te trezeşti zâmbind şi uitându-te pe geam te loveşte un aer proaspăt şi înmiresmat cu fel şi fel de arome florale iar iarbă , "îmbrăcată" într-un verde de smarald îţi colorează ziua. Ghioceii firavi se trezesc şi ei de sub zăpada rece şi astfel , uşor , uşor primăvara îşi face loc în sufletele noastre, încălzindu-le.


Ca semn al sosirii primăverii , fetele poartă accesorii în nuanţe de roşu şi alb , tradiţie ce dateaza de foarte mult timp.
Băieţii şi bărbaţii cei mai mult sau mai puţin -cavaleri- oferă doamnelor şi domnişoarelor mărtişoare însoţite de un şnur împletit în aceleaşi nuanţe de alb şi roşu .
Bineînţeles, simbol al primăverii sunt şi florile; iar "lupta" se dă între ghiocei şi zambilute.
Cei îndrăgostiţi oferă iubitelor acele şnururi însoţite de flori . Datoria partenerului este să îi prindă domniţei accesoriul la mână pentru a fi împreună cât mai mult timp.


Cele două culori au şi mici povestioare fabuloase.

Nu vreau să vă plictisesc aşa că vă voi povesti pe scurt una dintre ele .
Acţiunea se referă la lupta dintre Primăvară şi Iarnă.
La începutul lunii martie, când frumoasa verde primăvara a ieşit la marginea pădurii, a observat cum de sub zăpada răsare un ghiocel. Sufletista, această a hotărât să-l ajute şi a început a da la o parte toată zăpada. Văzând acestea, friguroasa iarnă s-a înfuriat şi a chemat vântul şi gerul să distrugă floarea. Ghiocelul cel firav, a cedat şi a îngheţat imediat. Grăbită, primăvara a acoperit repede ghiocelul cu mâinile sale, rănindu-se însă la un deget, din cauza mărăcinilor crengilor iernii..
Din deget a curs o picătură de sânge fierbinte care, căzând peste floare, a făcut-o să reînvie. Văzând că este învinsă, iarna fuge cât se poate de repede în cele mai îndepărtate locuri.
Astfel, se" demonstrează" alegerea culorilor mărţişorului .
Roşul simbolizează sângele primăverii iar albul zăpada pe care acesta a căzut.

La sfârşitul lunii , tradiţia ne spune că toate mărţişoarele care au fost purtate vor fi puse în pomi. Cele ce vor agăţa snururile de crenguţe , îşi vor pune dorinţe care se vor îndeplini şi vor avea noroc.


Iubiţi cu toţii
Matilda Cugler-Poni

Pasarile cânta pe crengi înverzite,
Fluturii se-ngâna de pe flori pe flori,
Tainic trec prin aer soapte fericite,
Cât cuprinde ochiul, ceru-i far'de nori.

Dulce primavara, drag vis de iubire!
La zâmbirea-ti blânda, iarna a plecat,
Cât era de lunga, plina de jalire...
Dar tu esti în lume, raul s-a uitat.

Ce-mi vorbesti tu înca de chinuri trecute,
Inima nebuna, uita de dureri
Si de-acele zile în lacrimi pierdute.
N-are primavara mii de mângâieri?

N-auzi cum sopteste fiecare floare?
"Amorul domneste acum pe pamânt.
O, iubiti cu totii! grabnic frunza moare,
Grabnic se întoarna tot iar în mormânt".


Iubiţi cu toţii si aveti grijă de sufletul vostru,

Maria

duminică, 27 februarie 2011

Un om mic ,într-o lume maaare




În primul rând vreau să îmi cer scuze pentru că nu am mai postat de foarte mult timp.
Răceala m-a prins în ghearele ei şi încă nu m-a lăsat să plec.


Daaar... trecând peste asta şi peste multe alte lucruri... astazi.. este o zi specială. Sau cel puţin aşa încerc să o fac să pară.


Se spune că noi oamenii, venim din cer sub forma unui îngeraş alaturi de perechea noastra.
La aterizare, unii dintre noi rămân împreună, alţii se pierd de perechea destinată. Unii supravieţuiesc în această lume crudă , alţii.. din păcate cedează şi se transformă iar în îngeraşi ce ne veghează pe toţi de sus.
Scopul fiecărei persoane în viaţă este să realizeze ceva şi să îşi caute acel "înger" ce îi completează aripile.


24-25 februarie - Acum ceva timp în urmă... o femeie aştepta cu nerăbdare să îşi ţină în braţe pruncul. Şi aştepta... şi aştepta.... şi se ruga.
26 februarie - Iată că în acea zi, bebeluşul a cooperat şi a dat semne că ar vrea şi el să simtă căldura mamei şi să îi audă vocea blândă.
27 februarie , ora 22:00.. atunci s-a întâmplat minunea.
Am coborât uşor, plutind ca un îngeraş . Aveam două aripioare şi am încercat să fiu cât am putut de atentă pentru a ajunge întreagă la mami . M-a strâns în braţe , iar acel moment a fost unic.

A fost clipa când eu , o mogâldeaţă , am făcut pentru prima oară cunoştinţă cu lumea, un loc mare şi mai nou rău pe mine şi alţi oameni.
M-am lovit de mulţi bolovani în "puţina viaţă" pe care am trăit-o până acum . Am trecut peste şi voi merge mai departe.
Mă aştept la orice deşi aş prefera să fie cât mai puţine gropi în calea mea de acum înainte.


Mai am două ore în care mă voi bucura cât de mult voi putea de vârsta care în curând se va duce şi nu se va mai întoarce la mine niciodată.


Trăieşte clipaaaa !

Ai grijă de sufletul tău ,
Maria.

marți, 25 ianuarie 2011

Qu'est-ce que c'est l'amour?





L'amour ? Qu'est-ce que c'est l'amour?
Voilà ! Un mot que l'on ne saurait séparer de l'âme. Pourquoi? Puisque c'est du vécu sentimental.

Comment pourrait-on vivre sans amour?


De la prose à la musique , de la poésie à la peinture et de la Bible à la vie quotidienne , l'amour est là .

- L'amour est la chose la plus douce et la plus amère - disait Euripide.
et pour Pascal - l'amour est aveugle -

Mais pour nous,qu'est-ce que cela signifie?

Avant de conna
ître quelqu'un de spécial... nous avons tous une idée assez vague sur l'amour ?
Je peux dire que je n'ai pas une définition pour ce concept mais je pense que l'amour c'est comme un changement.
Et ici je ne parle pas de deux personnes qui change l'une ou l'autre. Je veux dire que dans les moments quand nous aimons , on se réveille heureux toujours, nous rions tout le temps et on le sent partour l'euphorie.
Voil
à...l'amour change nous et il semble qu'il nous fait d'être ce que nous sommes aujourd'hui.

A mon avis, l'on ne sait pas vraiment ce que l'amour est avant d'être amoureux.
Mais... l'amour est un sentiment et on le vit , non?
On peut dire que c'est comme un coup de foudre.
L'amour devrait être pour tout le monde le visage d'une seule personne, personne qui est dans leurs coeur.
Pour chacun d'entre nous , l'amour sera un ensemble de sentiments toujours différents.

L'amour nous fait vivre !



Am avut un ciudat impuls si am simtit ca trebuie sa scriu asta.



Puisque c'est toi que j'ai trouvé,
Maria.

sâmbătă, 22 ianuarie 2011

De ce.... ?



....ai făcut cerul să plângă?

Mi-ai promis că pleci . Ai spus că a fost ultima greaseala a ta.
M-ai dezamăgit.

Devenise totul atât de frumos încât nici eu nu mai ştiam dacă e realitate sau sunt doar personajul principal al dorinţei interioare. Totul în jurul meu prinsese din nou culoare. Primăvara sosea cu paşi mărunţi, dar siguri. O chemam, o aşteptam.

Dar .. ca să vezi ! Te-ai întors.. şi de parcă nu era de ajuns, ţi-ai mai chemat şi ajutoare.

Triştii tăi nori gri au acaparat spendoarea cerului pictat cu greu de mine, într-o mulţime de nuanţe calde de albastru , ce liniştea pe oricine . Au aruncat cu perle care , văzându-se în oglindirea bălţilor şi realizând câtă răutate ai putut să le dăruieşti, s-au spart şi au împrăştiat melancolie peste tot în jur.

Glasul blând al adierii vântului ce m-adormea cândva, l-ai transformat într-un vuiet agitat ce te sperie chiar şi pe tine.

Uită-te în urma ta şi spune-mi ...tu te mai recunoşti? Mai ştii să îmi spui cine eşti dacă te întreb?

Ascultă-mă !

Voi lupta până la sfârşit împotriva ta. Era lumea mea . Este lumea mea şi va fi lumea mea pentru totdeauna. Eu am clădit bucată cu bucată şi am îndurat destule pentru realizarea ei .

Nu te voi lăsa să o distrugi aşa uşor.


Ai grijă de sufletul tău,
Maria.

sâmbătă, 15 ianuarie 2011

Uitare Lacrimă Copil






Tocmai mi-am întrebat un bun prieten ' citez:

" Când va veni ziua în care voi simţi din nou că sufletul meu râde?"


De ce? Mă întreb... de ce? Din cauza ta ! Sunt un copil. M-am săturat . Pe bune. Nu mai pot ! Vreau să evadez. Nu pot să scap.

Captivă aici, într-o stare de declin ce se-agită ca un algoritm în viaţa mea. E-un sentiment groaznic ce nu-mi da pace.

Eşti blocat în mine. Lasă-mă ! Vreau să-ţi spun adio.



Fericire.Putere.Rătăcire.Floare.Petale.Culoare.Şters.Ploaie.Vânt.
Lacrimă.Dorinţă.Răsuflare.Succes.Depresie.Despărţire.Nerăbdare.Goană.Nimic.


Ai grijă de sufletul tău,

Maria.

duminică, 9 ianuarie 2011

De azi până ieri




Sfârşitul începutului .

Am intrat în forţă în noul an şi sper să o ţin aşa mai departe.
Azi a fost o zi taaaare ciudată .

Prea multă dragoste prin jurul meu. Dar... doar prin jur.
Parcă mă ocoleşte şi totuşi roieste în jurul meu . Nu ştiu .... weird.


Peste tot am dat de tine. M-am lovit de tine , am vorbit cu el, acel băiat care mi-a zis despre tine, am vorbit cu ea, acea tipa, stii tu... ea mi-a povestit despre tine, am vorbit cu voi, cei care mi-aţi reamintit cât de frumos a fost cândva şi pentru mine...
Peste tot eşti tu. Dar eu nu te mai am.

Mi-e dor . Foarte dor.
Te-aştept.

Am în jurul meu persoane norocoase. Oameni care au făcut cunoştinţă cu acea famioasa dragoste adevărată . Şi încă se cunosc, sunt prieteni. Dar mulţi nu sunt mulţumiţi de ceea ce au.
Nu sunt fericiţi. Şi nu înţeleg de ce.
Sunt atâtea persoane care ar vrea să aibă măcar jumătate din ce au ceilal
ţi. Şi nu au. Dar se mulţumesc întotdeauna cu acel puţin pe care îl primesc , poate că din ce în ce mai rar.

Apreciaţi ceea ce aveţi lângă voi pentru că nu se ştie cât timp va mai rămâne acolo.
Iubiţi sincer, nu în joacă sau în lipsă de companie.
Sprijiniţi persoana iubită atunci când are nevoie şi nu numai.
Nu o dezmagiti tocmai în acele momente.
DOARE !



Atunci când vei pierde o persoană dragă de lângă tine, vei realiza că îţi era de 10x mai bine în preajma ei decât îţi este acum, singur.

Oamenii realizează ce au avut abia după ce au pierdut.
Amintirile îi fac să fie mai raţionali. Să aibă sentimente.


Sufletul - ştie ce trebuia să facă şi ce n-a făcut .

Mintea - ştie de ce sufletul a luat deciziile respective.
Dar omul... omul... va regreta inconştienţa.

Mai bine să spui " Asta e.Am încercat " decât să te întrebi toată viaţa "De ce n-am făcut?"



Ai grijă de sufletul tău,
Maria.



miercuri, 5 ianuarie 2011

Şi..a zburat !




Yep... s-a dus şi vacanţa de iarnă. E deja 3... iar eu nu dorm. Mâine, adică azi.. ce mâine ?! începe şcoală şi..presimt că nimeni nu e pregătit.
Abia ne intraserăm şi noi în mână iar acum am uitat tot .

După două săptămâni în care te-ai obişnuit să nu prea dormi , să râzi , să te simţi bine , să uiţi de probleme şi alte chestii .. nebunia revine. Dar această nebunie are şi ea părţile ei frumoase.
Bine asta depinde şi de colectivul în care ai nimerit daaar să fim optimişti !
Trebuie să îţi fie puţin dor de colegi.. sau măcar de unii dintre ei .

Când te gândeşti că fiecare secundă care trece scurtează timpul pe care îl vei mai petrece cu ei... ţi se face din ce în ce mai dor de ei .

Rămâi cu amintiri din orice loc. Generală, liceu sau facultate .. nu contează.

O să îţi fie dor să râzi în pauze şi chiar în ore , o să îţi fie dor să alegi prin curtea şcolii după un loc la intrarea în clădire pentru că de câteva minute s-a sunat şi toţi se-ngramadesc în uşă , o să îţi fie dor să întrebi de 10 ori un lucru pentru că din cauza gălăgiei de pe gol nu auzi nimic, o să îţi fie dor să priveşti persoana pe care o plăci în secret, o să îţi fie dor de zâmbetul ei pe care tainic îl furi cu fiecare ocazie , o să îţi fie dor de prieteni şi o să îţi aminteşti cu drag de toţi aceşti ani .

Poate că acum plângi sau eşti dezamăgit din cauza unei note proaste la nu stiu ce materie sau poate că înjuri unii profesori care te ceartă aiurea din punctul tău de vedere dar mai târziu , când îţi vei aduce aminte de toate aceste peripeţii , vei râde şi cred că le vei spune " mulţumesc " în gândul tău profesorilor , colegilor şi prietenilor pentru toate acele întâmplări de neuitat.

Trăieşte din plin toţi aceşti ani !
De ce?
Pentru că au fost , sunt şi vor fi cei mai frumoşi ani din viaţa ta .


Ai grijă de sufletul tău,

Maria

marți, 4 ianuarie 2011

Am plecat . Te-am căutat .




Prin vise. Şi nu numai. Mi-a ajuns.
Am vrut să păşesc liniştită în noul an. Şi am făcut asta.. cu un mic gol. Nu te-am găsit.
Am fost acolo... ştii.. locul nostru.
N-o să uit.

Ningea . Era frig. Încă ninge şi încă e frig în sufletul meu.
Am păşit cu mare atenţie şi cu grijă peste paşii de atunci.
Ştiu că vei zice că sunt nebună dar .. îţi spun eu, crede-mă !
Am urmat acelaşi drum- şi-am ajuns în acel loc magic.


Era pustiu. N-am găsit pe nimeni. Nu erai nici tu.
M-am aşezat . Am aşteptat. Am aşteptat. Am aşteptat. Şi-am tot aşteptat.
Dar nimic. Nu ai apărut .


Frigul mi-a îngheţat sufletul în timp ce capul zăcea sprijinit de mâinile la fel de îngheţate ; iar genele mi-erau grele, împodobite cu fulgi de nea .

Dau să plec dar.. parcă o pată de culoare apare în planşa mea schiţată alb-negru .
Inima se zbătea şi grăbea timpul. Credea că eşti tu.
Însă..era doar dorinţa mea secată, gravitând în jurul meu.


M-am ridicat, şi-am plecat. Nu mă voi mai întoarce niciodata.
Mi-am lăsat visele în palma ta. Ai grijă de ele. Nu le distruge, dăruieşte-le cuiva.

Mă-ndrept spre infinit si privesc în balta de lângă mine .
O voce încurajatoare îmi şopteşte " HAI CĂ POŢI ".

Iar eu , respir adânc şi plec mai departe.


Ai grij
ă de sufletul tău,
Maria.


sâmbătă, 1 ianuarie 2011

La revedere 2010 ! Bine-ai venit 2011 !





În primul rând,

LA MULŢI ANI !



Am ajuns si la ultima pagină....
Ultima pagină din cartea timpului trecut, din cartea lui 2010.

A mai trecut un an . Când? Cum ? Nu am idee.
Nu am simţit. Sau poate că am simţit dar totuşi.. atât de repede?

Mi-e oarecum frică de ceea ce ne aşteptă în 2011 ..dar hai să fim optimişti.

Ce poate să fie aşa rău?


A trecut un an plin de fericire , tristeţe, emoţie, dragoste, ură, imaginaţie, dorinţă, speranţă, lacrimi şi zâmbete .
Iar 2011 îi este frate.

Am intrat în cartea lui 2011 şi sper să citiţi în continuare alături de mine volumele sufletului .

Vă doresc un an plin de fericire în care sufletul să vă zâmbească veşnic, indiferent de sentimentele care se vor ascunde in el.

Fie că toate rănile inimii provocate în 2010 să se cicatrizeze. Să nu mai doară.

Vreau să îmi demonstraţi că lăsaţi în urmă anul trecut şi priviţi bucuroşi spre viitor.

Vom lăsa dorinţele să prindă viaţă !

Ai grijă de sufletul tău,
Maria.