Am plecat . Te-am căutat .

Prin vise. Şi nu numai. Mi-a ajuns.

Am vrut să păşesc liniştită în noul an. Şi am făcut asta.. cu un mic gol. Nu te-am găsit.
Am fost acolo... ştii.. locul nostru.
N-o să uit.

Ningea . Era frig. Încă ninge şi încă e frig în sufletul meu.
Am păşit cu mare atenţie şi cu grijă peste paşii de atunci.
Ştiu că vei zice că sunt nebună dar .. îţi spun eu, crede-mă !
Am urmat acelaşi drum- şi-am ajuns în acel loc magic.

Era pustiu. N-am găsit pe nimeni. Nu erai nici tu.
M-am aşezat . Am aşteptat. Am aşteptat. Am aşteptat. Şi-am tot aşteptat.
Dar nimic. Nu ai apărut .

Frigul mi-a îngheţat sufletul în timp ce capul zăcea sprijinit de mâinile la fel de îngheţate ; iar genele mi-erau grele, împodobite cu fulgi de nea .

Dau să plec dar.. parcă o pată de culoare apare în planşa mea schiţată alb-negru .
Inima se zbătea şi grăbea timpul. Credea că eşti tu.
Însă..era doar dorinţa mea secată, gravitând în jurul meu.

M-am ridicat, şi-am plecat. Nu mă voi mai întoarce niciodata.
Mi-am lăsat visele în palma ta. Ai grijă de ele. Nu le distruge, dăruieşte-le cuiva.

Mă-ndrept spre infinit si privesc în balta de lângă mine .
O voce încurajatoare îmi şopteşte " HAI CĂ POŢI ".
Iar eu , respir adânc şi plec mai departe.

Ai grijă de sufletul tău,
Maria.