joi, 26 ianuarie 2012

Lost in the middle of nowhere


Credeam ca zilele mele de nefericire s-au sfarsit, dar se pare ca m-am inselat amarnic.
Am un amalgam de sentimente pe care sincer nu stiu cum sa le exprim , cum sa le interpretez si asta ma tulbura foarte tare.
Sunt aici, pierduta in lumea mea si inchisa in casa. Se pare ca fulgii de nea din lumea mea virtuala s-au erijat in cei din lumea reala. Imi doream zapada, dar nici chiar asa .
Ma pierd in cuvinte si chiar nu stiu cum sa-mi eliberez sufletul de sentimentele ce mi-l strivesc .
Acum vreau ceva, mai tarziu vreau altceva.
Acum simt ceva, mai tarziu simt cu totul altceva.
Imi doresc si nu-mi doresc.
Nu stiu ce se intampla cu mine , dar chiar mi-ar placea sa se termine cat mai repede.
Nu am cum . Mi se pare imposibil .Chiar nu am cum sa ma simt bine fizic , atat timp cat sufletul e innodat in mii de noduri.
Ma plang mereu ca nu am timp si sunt stresata, dar de fiecare data cand prind o portita deschisa catre libertate , ma pierd intr-o contemplare luuunga si analizand asa fiecare particula care se invarteste in jurul meu , ma loveste o melancolie puternica ce ma arunca intr-un abis mordant. Dupa care, mi-e foarte greu sa ma trezesc din realitatea caustica ce ne inconjoara si sa revin in 'paradis', visand la o lume mai buna si sperand ca asta , intr-o buna zi , se va intampla.

V-am zapacit prea mult cu nebunia mea,cred ca ma duc sa-mi potolesc setea de dreptate si fericire cu putina chitara.
Se spune ca daca iti doresti cu adevarat un lucru, se va intampla.
Oare asa sa fie ?

Aveti grija de sufletul vostru, Maria.

miercuri, 18 ianuarie 2012

Sinapse dizolvate





Am nevoie de un catalizatoooor. Simt ca innebunesc. M-am oprit pe aici, desi trebuia sa fiu in pat de ceva timp bun. Am avut o zi stresanta care sincer , dar sincer , m-a epuizat rau psihic. De fizic nu mai vorbesc. Fugi de la sala 5 la 19 la 29 la 14 si iar la 5 si tot asa .

Am simtit nevoia sa evadez putin in lumea mea. Nici nu stiu ce sa scriu mai exact, pentru ca am atatea pe cap , incat nu stiu cu ce sa incep si cu ce sa termin. Da, da stiu; ar trebui sa apara vesnicul "Sa-ncep cu inceputul", dar azi nu functioneaza si chestia asta chiar nu ma ajuta.

Ma enerveaza faptul ca in fiecare zi am oscilatii de senzatii si sentimente.
Acum sunt optimista, acum sunt pesimista, acum devin realista ---> tot pesimista, desigur.
Si cu toate astea, nu inteleg de ce-mi pot ajuta prietenii , dar pe mine nu . Chiar nu inteleg.
Nu inteleeeg.

Toti imi multumiti pentru ajutor , pentru sfaturi , ma aruncati departe si ma lasati sa plutesc pe cei mai pufosi nori posibili si pentru asta va multumesc si eu enorm, insa eu de ce nu ma pot ajuta ?
De ce vad mereu partea goala a paharului ?
De ce vad mereu partea intunecata a lucrurilor ?
De ce de cele mai multe ori inrautatesc lucrurile cu atitudinea mea ?
De ce ma agit pentru nimicuri ?
De ce imi pasa asa mult cand ar trebui sa nu se intample asta?
De ce imi sfaram singura sufletul cu subiecte care stiu ca imi vor face rau si apoi incerc sa il repar fara succes?
De ce....?
De ce.........?
De ce............?

Intrebarea "De ce?". De ce nu are nimeni un raspuns plauzibil la intrebarea " De ce? ".
DE CEEEE?


O iau razna . Dar pot spune ca m-am descarcat si ma simt mai bine.
Ar trebui sa fug la somn , sa ma calmez si sa ma gandesc... si sa ma gandesc.. si ma gandesc.. sau sa nu ma mai gandesc deloc la nimic si sa las lucrurile sa fie asa cum sunt.

In orice caz, sper ca voi sunteti bine si sper ca nu ati uitat sa

aveti grija de sufletul vostru, Maria.

luni, 9 ianuarie 2012

In directii diferite..

4:41 PM

Stau . Stau. Stau si iar stau. M-am plictisit de plictiseala mea. Cazand pe ganduri ca o visatoare profesionista ce sunt , mi-am creionat in minte tot felul de scenarii; si tot desenand asa , am ajuns la o adevarata "opera de arta" despre mine, sufletul meu si personalitatea mea.

M-a lovit ~puterea magiei~ . Ma duc sa citesc despre zodii si alte chestii .

Revin.

5:47 PM

I'm back.

Si nu stiu daca am clarificat lucrurile in mintea mea sau mai rau le-am zapacit.

Intr-adevar , desi nu pare real, unele lucruri ma caracterizeaza.

Imi voi lasa cateva idei aici , daca ma voi schimba vreodata sa stiu de unde am plecat , ce-am fost si ce-am ajuns.

Zodia Pesti simbolizeaza doi nativ care vor inota mereu in directii diferite.

Nativul Pesti este un semn dual, linistit in aparenta si dotat in general cu pesimism in gandire.

Este permanent macinat de contradictii si taine pe care se incapataneaza sa le desluseasca.

Mda , deci pentru inceput sa inteleg ca sunt o nebuna prinsa intr-un cerc , mai exact un peste pe uscat care ‘alearga’ in directii diferite. Suuuuper.

Se incapataneaza intotdeauna sa afle adevarul.

Fac fata cu greu perioadelor tensionate.

Daca ar fi posibil, si-ar dorit sa evadeze intr-o lume a lor.

Siii , d-asta scriu aici. Aici e mica mea lume.

Pestii simbolizeaza firea mistca si devotamentul.

El este in permanenta consumat de contradictii ce-l sfasie si care il fac sa fie sovaitor si nehotarat in actele sale.

Aparent linistit, in realitate se framant intens si continuu.

De aceea are de multe ori un aer de oboseala si de deprimare.

Un tip generos si foarte milos, pestele se va devota in permanenta celuilalt,familiei si prietenilor si va fi mereu gata de sacrificiu.

Oare fac bine ceea ce fac ? Uneori mi-as dori sa fiu mai nepasatoare si sa nu ma mai consum chiar atat de mult. Dar ce pot sa fac ? Asta sunt si daca eu nu ma accept asa , ceilalti de ce ar face asta?



Ai grija de sufletul tau , Maria.